În zona blocurilor sociale din cartierul Subcetate se lucrează, în sfârșit, la amenajarea străzilor, a locurilor de parcare și a trotuarelor. Vor fi spații verzi și locuri de joacă, zona urmând să fie iluminată.
”Șantierele Bistriței merg înainte și acest fapt e un lucru bun pentru economia locală, având în vedere că majoritatea muncitorilor sunt bistrițeni care asigură surse de venit stabile pentru familiile lor. Lucrările de sistematizare a zonei Subcetate merg bine și profită de vremea bună pentru construcții.
Vor fi amenjate străzi, trotuare, locuri de parcare, iluminat public stradal, spații verzi și spații de joacă pentru copii. În aceste vremuri grele, să privim spre viitor cu încredere, speranță și credință că lucrurile vor reveni la normal într-un termen cât mai scurt! Bistrița merge înainte!”, a precizat viceprimarul Cristian Niculae, care a vizitat șantierul din cartierul Subcetate.
În noiembrie 2019, municipalitatea anunța că se investesc 2,3 milioane de lei într-un loc de joacă, amenajarea străzilor, trotuarelor, aleilor, parcărilor, dar și în iluminat public în ansamblul de locuinţe Subcetate, dar anul acesta bugetul a fost suplimentat cu 800.000 lei.
Lucrările sunt realizate de LDP S.A.
Sursa: https://timponline.ro