Ordonanțele Militare recomandă administrațiilor locale să dezinfecteze scările de bloc și să pună dozatoare cu dezinfectant pentru mâini. „Noi primim lista de la DSP și unde au fost cazuri de COVID-19
Ordonanțele Militare recomandă administrațiilor locale să dezinfecteze scările de bloc și să pună dozatoare cu dezinfectant pentru mâini. „Noi primim lista de la DSP și unde au fost cazuri de COVID-19
Un nou șantier prinde contur în Bistrița, în cartierul Subcetate. Proiectul de amenajare a unui parc pe un teren situat lângă biserică, investiție de 1,25 milioane lei fonduri europene,
”Dragi bistrițeni, prăznuim cea mai mare sărbătoare a creștinătății, Învierea Domnului, într-un moment de grea încercare pentru noi toți. În aceste zile, distanțarea ne unește iar credința ne dă puterea
Zilele acestea se lucrează intens la Centrul de Zi pentru Persoane Vârstnice din Bistrița, o clădire care va avea inclusiv un lift cu care pensionarii vor putea urca până pe terasă pentru activități în aer liber,
Un centru de zi pentru persoane vârstnice este construit la Bistrița, prin modernizarea fostului punct termic de pe strada Octavian Goga.
Când centrul av fi finalizat, cei vârtnici vor
Asfaltarea străzilor din Bistrița este, deocamdată, grafic. Viceprimarul Cristian Niculae a anunțat că toate cele 50 de străzi incluse în program vor fi finalziate anul acesta.
Peste 1370 de scări de bloc au fost dezinfectate până acum, la Bistrița, a anunțat viceprimarul Cristian Niculae. Dezinfecția face parte din măsurile aplicate de municipalitate pentru combaterea răspândirii
Citeste mai multLa prima școală construită în Bistrița imediat după Revoluție, actuala Școală Gimnazială ”Lucian Blaga”, se lucrează susținut pentru modernizare. Investiția este derulată de Primăria Bistrița cu fonduri
Odată cu prelungirea stării de urgență și menținerea distanțării sociale impuse de actuala criză a coronavirusului, Primăria Bistrița a organizat un grup de suport pentru orice bistrițean care dorește să
Comentarii recente